Activitatile Coloniei

In vacantele mele la colonia A.C.F. Balcic, am facut cunostiinta cu meduze in apa mica de langa mal si am vazut delfini pe valurile din apropierea pontonului. Eram impresionat de broaste testoase mari care se ascundeau in vegetatia deasa si de multimea de magarusi intalniti.

Dimineata incepea cu gustarea de la ora 10, care se servea pe plaja. Aveam scoici prajite si ficatei. La pranz, masa se incheia cu nelipsitul compot de caise si inghetata preparata in colonie. La ora 5 luam lapte batut. Seara se manca peste felurit preparat. Iar ca divertisment, din cand in cand, dar contra-cost, mergeam la negustorul turc Mehmet, la iesirea din Colonie, unde iti taiai setea cu Pivo Kvas, bautura autohtona servita rece si asortata cu bezele.

Dupa-amiaza se disputau meciuri de baschet sau volei. Fratii Bals, mari jucatori de baschet nu lipseau. Pe terenul de volei (foto) uneori se incingeau intalniri fara miza intre componentele multiplei campioane feminine Start Club. Echipa nu era completa niciodata pe perioada verii. Acum la Balcic erau prezente Mona si Despina Mavrocordat, Cati Aman, Maricica Muzicescu si Hanzi Colias.
Celelalte fete (Jana Dragulanescu, Solange Herbetz de la Tour, Livia Tomas) poate ca erau in seria de la Bran, dar nu aici…

Si bineinteles ca se faceau bai. De soare si in apa marii. Inotatorii foloseau si pontonul debarcaderului pentru a se arunca direct in apa adanca.



[foto: (in picioare) Alice Dimancescu, Radu Dimancescu si Gabriela Grunau - sora mamei - pe ponton]

In unele dimineti, sub pergola colorata erau programate cercuri cu dezbateri filosofice sau teme cu problematica crestina care tineau aproape doua ore. Vorbeau cu cei prezenti Alice Voinescu, Ion Pillat, Alice Dimancescu si alti invitati sau A.C.F.-iste.
Cu alte ocazii se organizau discutii libere despre comportamentul de toate zilele, sub aspect moral sau etic. Fiecare putea sa puna intrebari si sa ia parte la discutii.
Uneori, la aceste intalniri isi anunta din timp prezenta si Regina Maria care cerea sa lipseasca cadrul festiv si sa nu fie tratata protocolar.

Atat mama cat si eu tineam legatura cu cei de acasa, (vezi aici extrase din corespondenta) in special cu sora mamei, Gabriela (Ella) Grunau, care avea sa viziteze si ea Colonia pe parcursul anilor ‘30.
Scrisoare din vara lui ’33:

Draga Ella,

Iti multumesc mult pentru cele trimise. Umbrela mica a placut mult, iar “stapanul” ei ma ciocaneste mereu cu ea! Ai facut bine ca mi-ai trimis toate lucrurile.
E noapte acum. Luna plina. Toncu a fost la mine si acum a plecat la Colonie. A fost o mare bucurie pentru mine venirea ei aicea.
Meiutu e bine. Azi am facut cu el si Toncu o plimbare in Balcic, si ne-am intors cu masina acasa. Asta i-a placut f. mult.
Marea incearca sa se potoleasca, dar vantul n’o lasa.
“Unti” a fost foarte apreciat de cele 10 tataroaice din colonie.
Astazi, marti, marea era rece ca ghiata, asa ca Meiutu n’a facut baie, in schimb a zidit un palat.
In ziua de 1 August sunt acasa.

Pa, Ella, draga,

Alice si Unti

Sper c’ai primit fotografiile

Cand am mai crescut, scriam si eu acasa:
Balcic, 12 Iulie 1936

Draga Iepur (asa o alintam pe matusa mea),
Eu o duc bine aici in colonie. Imi place baia in mare. Am inceput sa invat inotul. Stiu sa fac pluta. Am prins trei broaste testoase.
Va sarut pe toti,
Unti


A.C.F.-ista Stella Constantinescu surprinde o zi din viata Coloniei in “Jurnalul de bord” din 7 iulie 1932. Articolul avea sa fie publicat in vara anului urmator in Revista Viator a A.C.F.-ului, sub coordonarea mamei mele.

Ca de obicei, la ora scularii, admiram de pe terasa minunata zi care incepe. Soarele este putin deasupra dealului din fata, cand noi suntem aranjate pentru gimnastica ce se face cu d-ra Felicia Eliade.
Ne simtim foarte bine dupa o jumatate de ora de exerctiu.


Dupa aceia, fetele ce sunt de serviciu fac curatenie in dormitare, iar noi, celelalte, mergem la baie. Spalate si imbracate ne aranjam in forma de unghiu pentru ridicarea steagului si a rugaciunii de dimineata, care se face in prezenta D-relor Slivici si Georgescu.
Se citeste un psalm din Biblie, dupa care se canta o rugaciune si se slavesc, in timp ce steagul se inalta.
Flamande ne scoboram in sufragerie, unde ne asteapta cacao cu lapte.
La ora de inspectie, fiecare se intrece ca sa aiba patul cat mai ordonat si fara nimic sub pat, caci se confisca fara mila.
Scoboram la plaje cu nerabdare unde stam linistite un timp scurt, dupa care cu multa galagie intram in mare. Inoata cele care stiu, incearca cele incepatoare si astfel trece timpul mai repede pana la ora 12, cand obosite ne luam gustarea, dupa care ne odihnim. La ora 1 incepe corul condus de D-na Dimancescu, care tine pana la ora mesii.
In timpul mesii e multa veselie si cantec.
Dupa masa am primit vizita coloniei Timisoara, compusa numai din copii.
S-a facut o partida de volley-ball intre noi si cealalta colonie, care a decurs frumos.
Au plecat cu totii incantati de ordinea si curatenia coloniei noastre.
S-a lasat steagul cu aceeasi solemnitate de dimineata. Dupa masa de seara am trecut pe terasa, unde D-ra Slivici a organizat un joc romanesc la care au luat parte mai toate fetele.
S-a facut rugaciunea si desi era ora inaintata, totusi fetele continuau veselia in necazul celor somnoroase.

Era prin ’36 sau ‘37 intr-o dupa-amiza, cand Maricica Muzicescu, persoana foarte culta, careia nu-i lipsea simtul umorului, era in vizita la vila din Balcic a lui Ion Pillat. I-a spus acestuia ca sunt in colonie doua gemene studente, fetele distinsului general Gheorghe Ranetti, care au ajuns la perfectiunea de a comunica intre ele intr-o limba straina, apusa, pe care au studiat-o temeinic, astfel incat vorbesc aproape fluent.
I-a mai spus ca nici unul din musafirii veniti de la Bucuresti nu a putut sa identifice limba vorbita. Pillat a ramas pe ganduri si la sfarsitul vizitei primite si-a exprimat placerea de a o conduce pe Maricica Muzicescu pana la colonia A.C.F., unde sa se convinga personal de aceast ciudatenie, anticipand cu siguranta ca va dezlega misterul, fiind un specialist al structurilor lingvistice clasice. La colonia A.C.F. au fost chemate sa vina neintarziat cele doua gemene Ranetti care nu stiau ce urmeaza. Prezentarile fiind facute, gemenele cu multa dezinvoltura au inceput sa dialogheze intre ele zambind. Omul de cultura le-a oprit si le-a cerut sa vorbeasca mult mai rar, dupa un text in romana. Dupa ce a ascultat foarte atent a precizat ca fiind o limba moarta a fost foarte dificila identificarea. Foarte serios a precizat ca este vorba de o limba sanscrita, cu infleunte indo-europene... Maricica Muzicescu a zambit semnificativ si a cerut sa se aduca o coala alba de hartie si un creion. L-a rugat pe Pillat sa scrie foarte citet o propozitie. A cerut celor doua fete sa traduca in limba neindentificata propozitia lui Pillat. Acesta s-a uitat pe hartie si nu reusea sa desluseasca cuvintele necunoscute. In sfarsit, Maricica Muzicescu, a explicat simplitatea analizei, verificandu-se cele doua texte. Fetele Ranetti, de mici copile, dialogheaza prin formularea inversa a cuvantului, de la coada la cap. Orice comentariu era de prisos…

Printre altele, trebuie precizat ca Balcicul avea si un aeroport unde veneau posta si ziarele in fiecare zi la orele 11. Se adauga durata drumului parcurs de postas din oras pana la Colonie.
Astazi am asteptat nerabdator si am filat ziarul la rubrica sport. Eram atunci rapidist convins. Rapidul facea furori cu tripleta Auer-Baratki-Bogdan. Dar in marele derby Rapid - Ripensia 1-3 am pierdut. Articolul incheia: “cel mai bun de la invinsi a fost Rasinaru”.

In interiorul parcului cu gradini suspendate (pe tarm si in spatele gardului de caramida inconjurator) erau posturi fixe pentru soldatii inarmati.
Duminica plecau patrule formate din 4 ostasi. Mergeau agale in oras. Ma intrebam atunci daca nu se plictiseau. Eu nu aveam timp sa ma plictisesc, fiindca deseori A.C.F.-istele faceau excursii in care ma luau si pe mine. Mergeam cu taximetre demodate, cu scaune mici de lemn pe post de locuri suplimentare.
Erau excursii la distante mai mari de Balcic, avand ca destinatie, de exemplu, Capul Caliacra, promontoriu format de peninsula care marcheaza schimbarea brusca de climat, de vant, de plante exotice si chiar de atmosfera.

[foto: Regina Maria si Domnita Ileana langa farul

de la Capul Caliacra]

Identificat de vapoare pe vreme rea (ceata, ploi, ninsori), farul, puternic luminat la vederea vapoarelor, era o constructie vizitabila si foarte veche.
Cu privire la istmul foarte ingust si stancos care se contureaza ca o cetate naturala, avand o ultima reduta inspre mare (locul in care s-a construit farul), circula o legenda pe care ghidul o povestea la fiecare grup de turisti. Pe vremea celor petrecute, 17 fecioare tinere si frumoase, urmarite de turci au gasit aici scapare, avand speranta sa se salveze.
In cele din urma, inconjurate fiind de turci, s-au aruncat in mare de pe stancile cele mai inalte, zadarnicind planul turcilor de a le prinde. Cazute in apa, trupurile lor s-au transformat pe loc in 17 colturi stancoase care se vad si astazi printre valurile spumegande din preajma tarmului inalt.
Am avut senzatia ca patrunzand pe meleagurile Coastei de Argint si mergand pana la sudul extrem al litoralului romanesc, capul Caliacra marcheaza nu numai o schimbare climaterica, dar subit simti peste tot vraja si misterul celor 1001 de nopti.
La intoarcere am vizitat si Kavarna care avea un port de foarte mici proportii, cu o sumedenie de ambarcatiuni in majoritate pescaresti.

Tot inghesuiti in taximetrele vechi luate din Balcic, am vizitat si Surtukioi (foto), unde am admirat imagini rare cu maluri stancoase de un rosu ireal.


O alta excursie, pe jos de data asta, am facut-o sub forma unui cros in care membre A.C.F. mai rutinate au marcat cu o zi inainte traseul necunoscut noua cu semne conventionale. Fetele urmau sa identifice drumul a doua zi. Se pleca cu felinare cu gaz, pe care se spunea ca le vom intrebuinta pe inserate, tarziu cand ne vom intoarce sub cerul instelat. Curand, dupa ce am luat masa, am pornit in crosul amintit pentru a rezolva temele si urmand indicatiile de pe parcurs. Ne-am abatut din drumul Balcicului lasand pitoreasca asezare prin valea botezata “7 cismele” intr-o atmosfera de basm.
A urmat drumul pichetat spre Ecrene, la marginea carei asezari crosul a luat sfarsit. Am vizitat Ecrene-ul, statiune balneara maritima care se remarca printr-o plaja intinsa. Ni s-a explicat ca nu departe este zona de frontiera cu Bulgaria.

Privitor la hotarele noastre care delimiteaza Cadrilaterul, exista o granita conventionala pana la limita sudica a judetelor Durostor si Caliacra, pana la Dunare, granita care respecta Tratatul dela Bucuresti (1913).
Fiind contestatar, deci revansard ca mentalitate, statul bulgar a dus pe intreaga durata a perioadei interbelice (1919-1940) o politica care genera nesiguranta de-a lungul acestei frontiere. Bulgarii organizau raiduri abuzive purtate de cete de comitagii ce navaleau sporadic pe noptile fara luna, facand scurte recunoasteri demonstrative. Pentru ca sa-si camufleze prezenta de-a lungul granitei, bulgarii lasau deliberat sa se dezvolte o vegetatie exagerata si haotica.

Ne-am reintors spre Balcic urmarind coasta tarmului, inspre nord. Drumul l-am parcurs in pas alert, cantand marsuri si cantece legate de mare si drumetie. Melodiile germane cu texte compuse de mama animau si insufleteau grupul de A.C.F.-iste la care ma alaturasem si eu cu surioara mea, Sanda. Calatoria noastra se facea prin zone cu vii, cu smochini si curmali, intr-un decor exotic pe care misterul noptii cu luna il amplifica. In curand am inceput sa ne apropeim de parcul regal si chiar am luat contact spre linistea noastra cu somatia primelor santinele care ne-au identificat si ne-au permis sa patrundem spre Stella Maris, scurtand drumul prin gradinile dinspre mare. In sfarsit am ajuns in incinta coloniei A.C.F., unde obositi fiind am renuntat sa mai luam cina, dar ca la fiecare “stingere” de pe terasa coloniei am intonat rugaciunea de seara:

In alta excursie, am plecat din nou, cu aceleasi taximetre prevazute cu scaune suplimentare din lemn, inlocuitoare rudimentare ale strapontinelor adevarate pe care apucasem sa le vad la masinile domnitei Ileana, la Bran. Ajunsi la Teke am vizitat o mica moschee. Ne-a atras pomul situat in fata ei, complet lipsit de frunze, uscat, dar inca solid articulat, care avea in schimb sute, poate mii de petice, de zdrente, smulse din imbracamintea credinciosilor lui Alah sau si de la turisti crestini. Toti cei care lasau aceste esantioane din imbracaminte isi puneau sperante intr-o minune la vindecarea lor sau a celor dragi.
In interiorul moscheii (ca la toate cele vizitate), dusumelele, fara exceptie, erau de un alb imaculat, fiind spoite in repetate randuri. Credinciosii musulmani ca si turistii, erau obligati inca de la intrare sa se incalte peste pantofii personali cu papuci din pasla, foarte incapatori.
In mijloc era mormantul unui sfant musulman. Care si el era spoit in var. Aici credinciosii introduceau bani metalici sau bancnote printr-o fanta. Desi copil, mi-am pus intrebarea: Oare care din ierarhia musulmana, fie chiar hogea (preotul) sau dervisul (calugarul) moscheii avea sa scoata banii donati din mormant? Cand avea sa se petreaca asta? Trebuie spart mormantul sfantului? Un ghid m-a lamurit, facand haz de curiozitatea mea, spunandu-mi ca banii donati aluneca printr-un jgheab intr-un recipient ce este golit o data pe an de catre administratie.