Introducere

Balcic si Bran, doua destinatii de vacanta. Acum, dar si in perioada interbelica.
Prima dintre ele ajunsa, din pacate, fost teritoriu romanesc.

Balcicul si Branul anilor '30-'40 au fost reperele care mi-au marcat copilaria si inceputul adolescentei prin raportarea la o normalitate a frumosului existential.


Radu Mihai Dimancescu

august 2009

Asociatia Crestina a Femeilor (A.C.F.)

Asociatia Crestina a Tinerilor (Young Men’s Christian Association - YMCA) a aparut ca o miscare crestina in Europa la jumatatea secolului al XIX-lea, fiind adoptata foarte rapid in America. In Romania este prezenta imediat dupa primul razboi mondial (1919), ca urmare a unei invitatii adresata de Regina Maria a Romaniei. Astfel s-au infiintat Casele Ostasesti care preluau in cadrul armatei activitatiile YMCA, la inceput sub comanda unor ofiteri straini si mai apoi sub comanda unor ofiteri romani.

Corespondentul feminin, YWCA, are o istorie care incepe la 1855 in Anglia.
“Asociatia Crestina a Femeilor” (A.C.F.) ia fiinta in 1919 ca o organizatie cu personalitate juridica, activand pe principiile YWCA: instruirea tineretului pe baza unei morale crestine. In cadrul acestei asociatii se constientiza rolul moral si spiritual al femeilor in angrenajul vietii cotidiene.
Regina Maria figureaza ca presedinta de onoare a A.C.F.-ului intre anii 1919-1938.

Activitatile A.C.F. erau structurate pe trei coordonate foarte bine definite: trup, minte si suflet

Presedinta A.C.F.-ului era domnisoara Natalie Slivici iar vicepresedinta era Tanti Georgescu (directoarea Liceului Teoretic de Fete - Carmen Sylva).

A.C.F.-ul era impartit ca activitate in mai multe sectii:
-sectia functionarelor - condusa de mama mea, Alice Grunau Dimancescu
-sectia studentelor - condusa de Maricica Muzicescu – profesoara in Bizantologie si membra a Academiei Romane
-sectia elevelor - condusa de Mariana Murnu (profesoare de limba franceza)
-sectia lucratoarelor si ucenicelor reprezentata prin Vasi Paraschivescu, directoare la o scoala industriala
Secretara generala a A.C.F.-ului era domnisoara Tantzi Nichita.
(organigrama din anii ‘30)

Simpatica si sportiva Hanzi Colias conducea serviciul financiar/aprovizionare, avand ca responsabilitati gestiunea si aprovizionarea celor trei colonii, dar si cantina deschisa studentilor la sediul A.C.F.-ului din strada Popa Rusu. In acelasi timp, Hanzi Colias era o aparitie obisnuita in lotul de jucatoare al echipei de volei campioana, divizionara Start Club, formata exclusiv din A.C.F.-iste.

Pe langa activitatile desfasurate curent in timpul anului, un deziderat moral si practic era acoperirea bugetului financiar (in principal din donatii ale doamnelor din lumea buna a Bucurestiului) necesar functionarii caselor de odihna (numite colonii) pe timpul verii.
Regina donase cate o cladire si terenuri aferente, desprinse ca suprafete auxiliare din domeniile regale, atat la Balcic, cat si la Bran. Cele doua colonii improprietarite de Regina au ramas cu acelasi statut si dupa 1938, Domnita Ileana fiind noua presedinta de onoare a A.C.F.-ului (pana in anul 1948). Exista si o a treia colonie A.C.F. la Bornemissza (in nordul tarii, aproape de Baia Mare), intr-un vechi castel grof.
Pe durata verii se desfasurau doua serii a cate patru saptamani (iulie si august), capacitatile de primire fiind intre 130-160 persoane pe serie (pentru fiecare locatie).

Mama, Alice Grunau Dimancescu, era sufletul coloniilor de la Balcic si Bran, fiind o adevarata prietena pentru fiecare fata, dar si o buna organizatoare. Programul stabilit peste zi la sport, sezatori, la meditatii si rugaciuni se prelungea uneori peste pragul serii, cu cantece pe muzica germana. Mama canta foarte mult la pian si adapta cantece si marsuri carora le compunea texte romanesti.

Prin faptul ca tata - Ioan Dem. (Nelly) Dimancescu - era ofiter de cariera, noi, cei doi copii (Sanda si cu mine), eram pe perioada verii tot timpul langa mama noastra. Exceptie faceau vacantele petrecute la via Radalicella din Urlati/Valea Mieilor.

Beneficiam de acest statut privilegiat fiindca mama, A.C.F.-ista din primii ani ai asociatiei, sefa Sectiei Functionarelor, devenise la inceputul anilor ’30 si directoarea a doua serii succesive de colonii de vara (Bran si Balcic sau invers, dupa calendarul fiecarui an). Astfel, am avut sansa unor concedii de neuitat in niste locuri de referinta ca ambianta naturala, dar si ca prezenta de spirit romanesc. Si am mai avut ocazia de a fi martor al unor activitati A.C.F. despre care astazi nu se cunosc atat de multe.

Se poate crede ca o organizatie de femei din Romania inceputului de secol XX, intr-o perioada inca plina de prejudecati fata de conditia femeii in familie si societate, sa nu fi avut forta si rigoarea de a se organiza si dezvolta.
Ca nu este asa s-a datorat unor principii preluate cu entuziasm, dar si unor femei deosebite care, debordand sete de viata, bine si frumos, au trecut prin munca de voluntariat peste lipsuri si greutati.
Iar ceea ce a asigurat, fara doar si poate, reteta unui succes de organizatie a fost patronarea si implicarea directa a celor mai relevante figuri feminine ale regalitatii romanesti: Regina Maria si Principesa Ileana in asigurarea unui cadru optim de functionare a organizatiei.

Resurse A.C.F.

(selectie)

A. Metodica/Propaganda:
Legitimatie A.C.F. – Sectia Functionarelor
Calendarul A.C.F. - 1925

Structura cerc de discutii – Despre viata profesionala a functionarelor
Cinstea cea mare de a fi membra A.C.F.
Plan pentru curs de conducatoare
Programul grupei de membre aderente – 1930-1931

Darea de seama a activitatii Departamentului Functionarelor pe anul 1933

Indrumari pentru conducerea Casei de Odihna Bran
Sfaturi de primavara – 1936


B. Literatura/presa:
Activitatea A.C.F. prezentata la Congresul elevelor – Cernauti (Epoca, 13 Aprilie 1926)
Gand inchinat Reginei Maria – Romania, vineri 19 iulie 1940

Revista A.C.F. – 1933 (grupul Viator)
Scurt popas la munte – sceneta / 1934

Sportive A.C.F. in Enciclopedia Sporturilor – Bucuresti, 2002

Activitatile Coloniei

In vacantele mele la colonia A.C.F. Balcic, am facut cunostiinta cu meduze in apa mica de langa mal si am vazut delfini pe valurile din apropierea pontonului. Eram impresionat de broaste testoase mari care se ascundeau in vegetatia deasa si de multimea de magarusi intalniti.

Dimineata incepea cu gustarea de la ora 10, care se servea pe plaja. Aveam scoici prajite si ficatei. La pranz, masa se incheia cu nelipsitul compot de caise si inghetata preparata in colonie. La ora 5 luam lapte batut. Seara se manca peste felurit preparat. Iar ca divertisment, din cand in cand, dar contra-cost, mergeam la negustorul turc Mehmet, la iesirea din Colonie, unde iti taiai setea cu Pivo Kvas, bautura autohtona servita rece si asortata cu bezele.

Dupa-amiaza se disputau meciuri de baschet sau volei. Fratii Bals, mari jucatori de baschet nu lipseau. Pe terenul de volei (foto) uneori se incingeau intalniri fara miza intre componentele multiplei campioane feminine Start Club. Echipa nu era completa niciodata pe perioada verii. Acum la Balcic erau prezente Mona si Despina Mavrocordat, Cati Aman, Maricica Muzicescu si Hanzi Colias.
Celelalte fete (Jana Dragulanescu, Solange Herbetz de la Tour, Livia Tomas) poate ca erau in seria de la Bran, dar nu aici…

Si bineinteles ca se faceau bai. De soare si in apa marii. Inotatorii foloseau si pontonul debarcaderului pentru a se arunca direct in apa adanca.



[foto: (in picioare) Alice Dimancescu, Radu Dimancescu si Gabriela Grunau - sora mamei - pe ponton]

In unele dimineti, sub pergola colorata erau programate cercuri cu dezbateri filosofice sau teme cu problematica crestina care tineau aproape doua ore. Vorbeau cu cei prezenti Alice Voinescu, Ion Pillat, Alice Dimancescu si alti invitati sau A.C.F.-iste.
Cu alte ocazii se organizau discutii libere despre comportamentul de toate zilele, sub aspect moral sau etic. Fiecare putea sa puna intrebari si sa ia parte la discutii.
Uneori, la aceste intalniri isi anunta din timp prezenta si Regina Maria care cerea sa lipseasca cadrul festiv si sa nu fie tratata protocolar.

Atat mama cat si eu tineam legatura cu cei de acasa, (vezi aici extrase din corespondenta) in special cu sora mamei, Gabriela (Ella) Grunau, care avea sa viziteze si ea Colonia pe parcursul anilor ‘30.
Scrisoare din vara lui ’33:

Draga Ella,

Iti multumesc mult pentru cele trimise. Umbrela mica a placut mult, iar “stapanul” ei ma ciocaneste mereu cu ea! Ai facut bine ca mi-ai trimis toate lucrurile.
E noapte acum. Luna plina. Toncu a fost la mine si acum a plecat la Colonie. A fost o mare bucurie pentru mine venirea ei aicea.
Meiutu e bine. Azi am facut cu el si Toncu o plimbare in Balcic, si ne-am intors cu masina acasa. Asta i-a placut f. mult.
Marea incearca sa se potoleasca, dar vantul n’o lasa.
“Unti” a fost foarte apreciat de cele 10 tataroaice din colonie.
Astazi, marti, marea era rece ca ghiata, asa ca Meiutu n’a facut baie, in schimb a zidit un palat.
In ziua de 1 August sunt acasa.

Pa, Ella, draga,

Alice si Unti

Sper c’ai primit fotografiile

Cand am mai crescut, scriam si eu acasa:
Balcic, 12 Iulie 1936

Draga Iepur (asa o alintam pe matusa mea),
Eu o duc bine aici in colonie. Imi place baia in mare. Am inceput sa invat inotul. Stiu sa fac pluta. Am prins trei broaste testoase.
Va sarut pe toti,
Unti


A.C.F.-ista Stella Constantinescu surprinde o zi din viata Coloniei in “Jurnalul de bord” din 7 iulie 1932. Articolul avea sa fie publicat in vara anului urmator in Revista Viator a A.C.F.-ului, sub coordonarea mamei mele.

Ca de obicei, la ora scularii, admiram de pe terasa minunata zi care incepe. Soarele este putin deasupra dealului din fata, cand noi suntem aranjate pentru gimnastica ce se face cu d-ra Felicia Eliade.
Ne simtim foarte bine dupa o jumatate de ora de exerctiu.


Dupa aceia, fetele ce sunt de serviciu fac curatenie in dormitare, iar noi, celelalte, mergem la baie. Spalate si imbracate ne aranjam in forma de unghiu pentru ridicarea steagului si a rugaciunii de dimineata, care se face in prezenta D-relor Slivici si Georgescu.
Se citeste un psalm din Biblie, dupa care se canta o rugaciune si se slavesc, in timp ce steagul se inalta.
Flamande ne scoboram in sufragerie, unde ne asteapta cacao cu lapte.
La ora de inspectie, fiecare se intrece ca sa aiba patul cat mai ordonat si fara nimic sub pat, caci se confisca fara mila.
Scoboram la plaje cu nerabdare unde stam linistite un timp scurt, dupa care cu multa galagie intram in mare. Inoata cele care stiu, incearca cele incepatoare si astfel trece timpul mai repede pana la ora 12, cand obosite ne luam gustarea, dupa care ne odihnim. La ora 1 incepe corul condus de D-na Dimancescu, care tine pana la ora mesii.
In timpul mesii e multa veselie si cantec.
Dupa masa am primit vizita coloniei Timisoara, compusa numai din copii.
S-a facut o partida de volley-ball intre noi si cealalta colonie, care a decurs frumos.
Au plecat cu totii incantati de ordinea si curatenia coloniei noastre.
S-a lasat steagul cu aceeasi solemnitate de dimineata. Dupa masa de seara am trecut pe terasa, unde D-ra Slivici a organizat un joc romanesc la care au luat parte mai toate fetele.
S-a facut rugaciunea si desi era ora inaintata, totusi fetele continuau veselia in necazul celor somnoroase.

Era prin ’36 sau ‘37 intr-o dupa-amiza, cand Maricica Muzicescu, persoana foarte culta, careia nu-i lipsea simtul umorului, era in vizita la vila din Balcic a lui Ion Pillat. I-a spus acestuia ca sunt in colonie doua gemene studente, fetele distinsului general Gheorghe Ranetti, care au ajuns la perfectiunea de a comunica intre ele intr-o limba straina, apusa, pe care au studiat-o temeinic, astfel incat vorbesc aproape fluent.
I-a mai spus ca nici unul din musafirii veniti de la Bucuresti nu a putut sa identifice limba vorbita. Pillat a ramas pe ganduri si la sfarsitul vizitei primite si-a exprimat placerea de a o conduce pe Maricica Muzicescu pana la colonia A.C.F., unde sa se convinga personal de aceast ciudatenie, anticipand cu siguranta ca va dezlega misterul, fiind un specialist al structurilor lingvistice clasice. La colonia A.C.F. au fost chemate sa vina neintarziat cele doua gemene Ranetti care nu stiau ce urmeaza. Prezentarile fiind facute, gemenele cu multa dezinvoltura au inceput sa dialogheze intre ele zambind. Omul de cultura le-a oprit si le-a cerut sa vorbeasca mult mai rar, dupa un text in romana. Dupa ce a ascultat foarte atent a precizat ca fiind o limba moarta a fost foarte dificila identificarea. Foarte serios a precizat ca este vorba de o limba sanscrita, cu infleunte indo-europene... Maricica Muzicescu a zambit semnificativ si a cerut sa se aduca o coala alba de hartie si un creion. L-a rugat pe Pillat sa scrie foarte citet o propozitie. A cerut celor doua fete sa traduca in limba neindentificata propozitia lui Pillat. Acesta s-a uitat pe hartie si nu reusea sa desluseasca cuvintele necunoscute. In sfarsit, Maricica Muzicescu, a explicat simplitatea analizei, verificandu-se cele doua texte. Fetele Ranetti, de mici copile, dialogheaza prin formularea inversa a cuvantului, de la coada la cap. Orice comentariu era de prisos…

Printre altele, trebuie precizat ca Balcicul avea si un aeroport unde veneau posta si ziarele in fiecare zi la orele 11. Se adauga durata drumului parcurs de postas din oras pana la Colonie.
Astazi am asteptat nerabdator si am filat ziarul la rubrica sport. Eram atunci rapidist convins. Rapidul facea furori cu tripleta Auer-Baratki-Bogdan. Dar in marele derby Rapid - Ripensia 1-3 am pierdut. Articolul incheia: “cel mai bun de la invinsi a fost Rasinaru”.

In interiorul parcului cu gradini suspendate (pe tarm si in spatele gardului de caramida inconjurator) erau posturi fixe pentru soldatii inarmati.
Duminica plecau patrule formate din 4 ostasi. Mergeau agale in oras. Ma intrebam atunci daca nu se plictiseau. Eu nu aveam timp sa ma plictisesc, fiindca deseori A.C.F.-istele faceau excursii in care ma luau si pe mine. Mergeam cu taximetre demodate, cu scaune mici de lemn pe post de locuri suplimentare.
Erau excursii la distante mai mari de Balcic, avand ca destinatie, de exemplu, Capul Caliacra, promontoriu format de peninsula care marcheaza schimbarea brusca de climat, de vant, de plante exotice si chiar de atmosfera.

[foto: Regina Maria si Domnita Ileana langa farul

de la Capul Caliacra]

Identificat de vapoare pe vreme rea (ceata, ploi, ninsori), farul, puternic luminat la vederea vapoarelor, era o constructie vizitabila si foarte veche.
Cu privire la istmul foarte ingust si stancos care se contureaza ca o cetate naturala, avand o ultima reduta inspre mare (locul in care s-a construit farul), circula o legenda pe care ghidul o povestea la fiecare grup de turisti. Pe vremea celor petrecute, 17 fecioare tinere si frumoase, urmarite de turci au gasit aici scapare, avand speranta sa se salveze.
In cele din urma, inconjurate fiind de turci, s-au aruncat in mare de pe stancile cele mai inalte, zadarnicind planul turcilor de a le prinde. Cazute in apa, trupurile lor s-au transformat pe loc in 17 colturi stancoase care se vad si astazi printre valurile spumegande din preajma tarmului inalt.
Am avut senzatia ca patrunzand pe meleagurile Coastei de Argint si mergand pana la sudul extrem al litoralului romanesc, capul Caliacra marcheaza nu numai o schimbare climaterica, dar subit simti peste tot vraja si misterul celor 1001 de nopti.
La intoarcere am vizitat si Kavarna care avea un port de foarte mici proportii, cu o sumedenie de ambarcatiuni in majoritate pescaresti.

Tot inghesuiti in taximetrele vechi luate din Balcic, am vizitat si Surtukioi (foto), unde am admirat imagini rare cu maluri stancoase de un rosu ireal.


O alta excursie, pe jos de data asta, am facut-o sub forma unui cros in care membre A.C.F. mai rutinate au marcat cu o zi inainte traseul necunoscut noua cu semne conventionale. Fetele urmau sa identifice drumul a doua zi. Se pleca cu felinare cu gaz, pe care se spunea ca le vom intrebuinta pe inserate, tarziu cand ne vom intoarce sub cerul instelat. Curand, dupa ce am luat masa, am pornit in crosul amintit pentru a rezolva temele si urmand indicatiile de pe parcurs. Ne-am abatut din drumul Balcicului lasand pitoreasca asezare prin valea botezata “7 cismele” intr-o atmosfera de basm.
A urmat drumul pichetat spre Ecrene, la marginea carei asezari crosul a luat sfarsit. Am vizitat Ecrene-ul, statiune balneara maritima care se remarca printr-o plaja intinsa. Ni s-a explicat ca nu departe este zona de frontiera cu Bulgaria.

Privitor la hotarele noastre care delimiteaza Cadrilaterul, exista o granita conventionala pana la limita sudica a judetelor Durostor si Caliacra, pana la Dunare, granita care respecta Tratatul dela Bucuresti (1913).
Fiind contestatar, deci revansard ca mentalitate, statul bulgar a dus pe intreaga durata a perioadei interbelice (1919-1940) o politica care genera nesiguranta de-a lungul acestei frontiere. Bulgarii organizau raiduri abuzive purtate de cete de comitagii ce navaleau sporadic pe noptile fara luna, facand scurte recunoasteri demonstrative. Pentru ca sa-si camufleze prezenta de-a lungul granitei, bulgarii lasau deliberat sa se dezvolte o vegetatie exagerata si haotica.

Ne-am reintors spre Balcic urmarind coasta tarmului, inspre nord. Drumul l-am parcurs in pas alert, cantand marsuri si cantece legate de mare si drumetie. Melodiile germane cu texte compuse de mama animau si insufleteau grupul de A.C.F.-iste la care ma alaturasem si eu cu surioara mea, Sanda. Calatoria noastra se facea prin zone cu vii, cu smochini si curmali, intr-un decor exotic pe care misterul noptii cu luna il amplifica. In curand am inceput sa ne apropeim de parcul regal si chiar am luat contact spre linistea noastra cu somatia primelor santinele care ne-au identificat si ne-au permis sa patrundem spre Stella Maris, scurtand drumul prin gradinile dinspre mare. In sfarsit am ajuns in incinta coloniei A.C.F., unde obositi fiind am renuntat sa mai luam cina, dar ca la fiecare “stingere” de pe terasa coloniei am intonat rugaciunea de seara:

In alta excursie, am plecat din nou, cu aceleasi taximetre prevazute cu scaune suplimentare din lemn, inlocuitoare rudimentare ale strapontinelor adevarate pe care apucasem sa le vad la masinile domnitei Ileana, la Bran. Ajunsi la Teke am vizitat o mica moschee. Ne-a atras pomul situat in fata ei, complet lipsit de frunze, uscat, dar inca solid articulat, care avea in schimb sute, poate mii de petice, de zdrente, smulse din imbracamintea credinciosilor lui Alah sau si de la turisti crestini. Toti cei care lasau aceste esantioane din imbracaminte isi puneau sperante intr-o minune la vindecarea lor sau a celor dragi.
In interiorul moscheii (ca la toate cele vizitate), dusumelele, fara exceptie, erau de un alb imaculat, fiind spoite in repetate randuri. Credinciosii musulmani ca si turistii, erau obligati inca de la intrare sa se incalte peste pantofii personali cu papuci din pasla, foarte incapatori.
In mijloc era mormantul unui sfant musulman. Care si el era spoit in var. Aici credinciosii introduceau bani metalici sau bancnote printr-o fanta. Desi copil, mi-am pus intrebarea: Oare care din ierarhia musulmana, fie chiar hogea (preotul) sau dervisul (calugarul) moscheii avea sa scoata banii donati din mormant? Cand avea sa se petreaca asta? Trebuie spart mormantul sfantului? Un ghid m-a lamurit, facand haz de curiozitatea mea, spunandu-mi ca banii donati aluneca printr-un jgheab intr-un recipient ce este golit o data pe an de catre administratie.

Epilog pentru Balcic

Evenimentele internationale din Europa privind si Romania se precipitau. Inca de la 1 septembrie 1939, a doua conflagratie mondiala incepuse prin invadarea Poloniei de catre armata germana, urmata de interventia Marii Britanii si a Frantei ca puteri garante. Acestea declara razboi Germaniei la 1, respectiv 3 septembrie.

Intre 19 august si 7 septembrie 1940 au loc tratativele de la Craiova dintre delegatiile guvernamentale ale Romaniei si Bulgariei (fost satelit german din primul razboi mondial) prin care se semneaza (in urma presiunii Germaniei revansarde pe plan politic european, protectoare a Bulgariei) acordul prin care Romania cedeaza tarii vecine teritoriul sud-dobrogean. Caliacra si Durostorul sunt evacuate operativ.
Astfel, Balcicul - Coasta de Argint a Romaniei - cu tot Domeniul Regal si amprenta Reginei Maria asupra intregii asezari, cu bisericuta Stella Maris unde se afla depusa de doi ani inima Reginei Maria, ne sunt rapite, poate pentru totdeauna.
Prin aceasta este data o grea lovitura si elitei spirituale romanesti, legata de aceste meleaguri sacre ale chintesentei artistice si culturale atat ca inspiratie si armonie, cat si ca prezenta fizica, prin proprietatile de vara.

In zilele urmatoare, inima Reginei a fost transferata de Domnita Ileana prin generalul austriac Eugen Zwiedineck la Bran.

Plecam la Bran!

Spre deosebire de Balcic, a carui istorie romaneasca (prin inglobarea Cadrilaterului la teritoriul Romaniei dupa razboiul balcanic din 1913) si traditie regala (prin stabilirea resedintei de vara a Reginei Maria in anii ’20) erau recente, la Bran, pe masura ce cresteam, eram subjugat de istoria si personalitatea cetatii si a locurilor.
Mai exista o deosebire fata de vacantele petrecute la Balcic. Aici, prezenta mea si a surorii mele, Sanda, era legata si de perioade de sedere nu doar la Colonie, ci si in castel, ca invitati ai domnitei Ileana cu care, asa cum am mai spus, mama era prietena si confidenta.

Suntem in 1937. Ca in fiecare an, dupa ce se scurgeau ultimele zile ale serii de iulie, plecam cu regrete dar si cu planuri mari la Bucuresti pentru doua-trei zile, spre a schimba echipamentul si a lua trenul catre cealalta colonie. Anul acesta, cum prima serie fusese la Balcic, acum urma sa plecam catre Bran.
Impreuna cu mama si sora mea am luat trenul de Brasov. De obicei, de la Brasov continuam cu autobuzul pana in Bran (40 km). Nu si anul acesta. Am descins toti trei la hotelul Coroana, unde am innoptat.
A doua zi, la 11 dimineata, Domnita Ileana a telefonat la receptie si ne-a confirmat ca sotul ei, arhiducele Anton de Habsburg, va sosi sa ne ia cu unul din automobilele sale pana la Bran. Suntem in cafeneaua de la parterul traditionalului si aristocratului hotel si asteptam de aproape doua ore. Intre timp am luat un ceai si prajituri. Privesc la domnii foarte seriosi care lectureaza ziarele dupa ce le iau de pe un suport metalic mobil. Sosit la hotel, foarte comunicativ si natural cu toata lumea intalnita, arhiducele ne-a salutat, recunoscandu-ne. Ne-am incarcat bagajele si intr-un nor de praf, intr-o goana nebuna, asa cum de regula conducea, ne-a transportat la Bran, precizand ca a fost ideea domnitei Ileana sa ne ia din drum, el fiind in trecere prin Romania pentru cateva zile.

La Bran, Alice Grunau Dimancescu trebuia sa coordoneze activitatile Coloniei A.C.F. (studente, functionare si eleve) in zilele ramase pana la sfarsitul lui august. Sediul Coloniei era amplasat pe o derivatie a soselei asfaltate din centrul Branului (drumul national Brasov-Campulung). Impreuna cu toate anexele sportive se afla in prelungirea suprafetei serelor de flori din Bran. Pana la donatia facuta de Regina Maria in 1927, cladirea si terenurile fusesera parte integranta a domeniului regal.
Cladirea Coloniei A.C.F. (foto) era o constructie masiva, fosta cladire austro-ungara. Dispunea de apa curenta, canalizare si instalatie electrica, precum si de incaperi spatioase care comnicau intre ele, avand treceri marcate cu arcade de bolti. Capacitatea Coloniei era de 160 de locuri pe serie.

Cetatea Bran

Cetatea Bran fusese ridicata in secolul al XIII-lea de catre cavalerii teutoni, adusi de regii Ungariei pentru consolidarea si apararea podisului Transilvaniei pe directia Tarii Barsei impotriva navalitorilor din sud-est.
Actiunea avea un caracter de colonizare prin construirea a sapte castele-cetati de catre Ordinul Cavalerilor. Valea ingusta a raului Turcu, care face o curba in acea trecatoare flancata de stanca lui Dietrich (pe care s-a construit cetatea) si Magura Branului, a prezentat o pozitie strategica cheie din punct de vedere militar si comercial.
Astfel, pozitia cetatii ridicata de teutoni este eficientizata prin refacerea constructiva a fortaretei (1377) si amenajarea unui punct vamal, protejat de doua ziduri cu creneluri, amplasate de-a curmezisul soselei din trecatoare.
Sub regele Ludovic de Anjou, negustorii brasoveni primesc dreptul de a face aceste transformari: o cetate de piatra cu turnuri si metereze.

[foto: Bran – Spre Poarta, carte postala editie 1938, I.Munteanu]

Mircea cel Batran primeste de la Sigiesmund de Luxemburg, regele Ungariei, proprietatea tinuturilor de peste Carpati: Amlasul, Fagarasul, Severinul si Cetatea Branului (document emis la Sibiu – 1412).
Iancu de Hunedoara voievod roman al Transilvaniei reface in 1442 unitatea teritoriala a tinuturilor sub autoritatea ungara, invingand sub zidurile cetatii Bran o puternica armata otomana (1442).
In 1513, Vladislav al II-lea acorda Brasovului drept de administrare si pastrare asupra cetatii Branului pe timp de 25 ani.
La finele secolului al XVII-lea, principatul Transilvaniei e inglobat in imperiul austriac. Sub stapanirea habsburgica, cetatea Branului incepe sa-si piarda rolul, vechiul sistem de aparare cu forturi si cetati fiind depasit de catre aparitia regimentelor de graniceri.
Cetatea Bran isi va pierde functia economica, vama se muta mai spre sud pe culoarul Branului, stabilindu-se in 1836 la pasul Giuvala (Pajura) (1240 metri altitudine), pe drumul spre Rucar.
In luptele primului razboi mondial (1916-1919), cetatea Branului nu are un rol deosebit din motive de ordin strategic.

Regina Maria la Bran

La 1 decembrie 1920, dupa reintregirea Romaniei cu Transilvania (imperiul austro-ungar fiind dezmembrat), Consiliul Orasenesc Brasov doneaza Cetatea de la Bran Reginei Maria a Romaniei, in semn de recunostiinta fata de contributia avuta la infaptuirea Romaniei Mari.

Aceasta ii va da din nou viata prin sfaturile artistice ale arhitectului curtii regale, Karel Liman (contributie majora si la lucrarile efectuate de Casa Regala la Sinaia, la Castelele Peles si Pelisor).
La Bran, Liman a trebui sa tina cont de dorintele proprietarului exigent - Regina Maria. In spatele zidurilor perimetrale groase ale cetatii medievale, spre interiorul cetatii erau segmente insemnate ca front de tragere in care constructia interna nu fusese reprezentata decat de o punte de circulatie laterala. Acum se prevedea latirea constructiva printr-un coridor-balcon spre curtea interioara si chiar a unui spatiu nou construit, care sa racordeze turnurile existente.

[foto: A.C.F.-iste in curtea castelului
(Alice Grunau- a doua din stanga), 1925 ]

Din cauza implantarii constructiei cetatii pe inalta si impunatoarea stanca Dietrich care avea un caracter neregulat, regimul de inaltime desi nu depaseste parter si trei caturi (cu exceptia turnurilor) nu reprezinta o concordanta a cotelor aferente, orizontalitatea fiind relativa, cum o recunoaste chiar si Regina, de vina fiind arhitectura rigida a castelului. “N-am facut nimic care sa-i ia infatisarea feudala. N-am prefacut iuteala scarilor. “N-am inaltat acoperisul pridvoarelor si nici n-am indreptat odaile strambe. Usile au ramas asa de joase incat intrand esti silit sa-ti apleci capul, peretii sunt grosi de mai multi coti, grinzi grele incing tavanele care nu sunt boltite si atatea niveluri te intampina in castel incat anevoie stii la ce cat te afli”
(Regina Maria, Casele mele de vis)

Solutia functionala propusa de renumitul arhitect era ca pentru circulatia de la un cat la altul si in special de la o zona la alta a castelului sa nu se foloseasca numai cele trei scari interioare, ci sa se asigure confortul si accesul inelar complet la fiecare nivel (in circuit inchis), rezolvand fluid prin cateva trepte denivelarile.

Prin recompartimentarea unei incaperi, se realizeaza o capela cu intrarea in curtea interioara a castelului, la nivelul parterului. Picturile vor fi realizate de maestrul Arthur Verona in 1927. Aici, in anul 1940, prin grija domnitei Ileana vor fi transferate osemintele fratelui sau, Mircea. Principele murise la varsta de patru ani in epidemia de tifos din timpul primului razboi mondial (octombrie 1916) si fusese inhumat la bisericuta din Cotroceni.

Regina Maria cobora de mai multe ori pe zi in parcul de la poalele castelului, la arcadele de piatra de langa colina cu sute de flori Edle Weiss (floarea reginei) unde isi scria basmele pentru copii sau la Casa de Ceai (Tea House) de langa lacul cu lebede, unde se lua traditionalul five’o’clock si se primeau musafirii.
In ultimii doi ani de viata deplasarilor Reginei devin tot mai anevoioase. Din acest motiv, in anul 1937 s-a montat un ascensor (marca Stiegler, elegant, utilat cu banchete si oglinzi). Acesta folosea putul de apa sapat in curtea interioara prin masivul de piatra la 57 m adancime. Trecerea la nivelul parcului (pe orizontala) se facea printr-un tunel cu sectiunea de 2x2,5m si lung de 60 metri.

Pentru iluminarea castelului s-a dispus in mai 1932 construirea unei uzine electrice. A mai fost realizata in paralel si o hidrocentrala. Pana in 1938 capacitatea uzinei electrice depasea valorile iluminarii castelului si a cladirilor anexe, oferind gratuit surplusul pentru satele Bran, Poarta, Predelut, Simon si Moeciu de Jos.
Incalzirea castelului se facea cu seminee avand cele mai spectaculoase si diferentiate modele.

[foto: Castelul Bran – Vestibul, carte postala/Emil Fischer]

Paza Castelului Bran era executata de doua grupuri de soldati (18 in total), detasati din Compania Escortei Regale de la Garnizoana Castelului Peles din Sinaia. La castel existau 6 posturi de garda cand Regina sau Domnita erau prezente si 4 posturi cand altetele lor erau plecate.

La moartea Reginei. Carol al II-lea si Principesa Ileana

Personalitatea controversata a lui Carol al II-lea s-a reflectat intr-un mod nefast si fata de Domnita Ileana, casatorita din 1931 cu Anton de Habsburg la Peles – Sinaia.
Chiar dupa nunta, Carol al II-lea ii pune in vedere Domnitei Ileana sa paraseasca tara, deoarece simpla ei prezenta (avand un sot de origine germanica) pe teritoriul din Transilvania (Castelul de la Bran) ar irita nationalismul romanesc, orientat clar impotriva politicii agresive a imperialismului german

Domnita Ileana si arhiducele Anton de Habsburg isi stabilesc resedinta principala la Castelul Sonnberg de langa Viena, castel cumparat din 1934, ducand o viata exemplara cu cei 6 copii ai lor: Stefan/1932, Minola/1933, Alexandra/1935, Dominic/1937, Maria-Magdalena/1939 si Elisabeta Herzi/1942.

[foto: Castelul Sonnberg, carte postala, 1934, corespondenta Gabriella Grunau]

Familia imperiala este totusi prezenta la Castelul Bran pe perioada lunilor de vara.

Tristul eveniment al decesului Reginei l-a surprins pe Carol al II-lea la apogeul puterii sale. La declararea monarhiei absolute, la infiintarea Frontului Renasterii Nationale, la hegemonia totala a Camarilei, manevrata cu iscusinta de machiavelismul Elenei Lupescu. Era epoca de glorie a formelor fara fond si a patriotismului fara patrie.

A fost cunoscuta slabiciunea pentru copiii favoriti (Nicolae si Ileana) a defunctei Regine a carei dragoste pentru cei doi s-a tradus in a-i desemna din timp ca mostenitori directi ai celor mai scumpe amintiri si locuri - minunatele castele de la Bran si Balcic.

Printr-o evaluare facuta la 19 mai 1939, cota mostenita de Domnita Ileana in cadrul resedintei de vara de la Balcic este estimata la 20 milioane lei. Ca urmare, fara nici o licitatie, Regele se oferea sa plateasca suma catre sora sa in vederea rascumpararii acestor bunuri. Pentru intocmirea formalitatilor, Carol al II-lea l-a insarcinat pe Consulul General al Romaniei la Viena, Mihai J. Mitilineu. Actul juridic s-a semnat la 19 mai 1939. Acum Domnita Ileana parea a nu mai avea efectiv nici un pretext de a reveni in tara.

Cele de mai sus nu s-au pus efectiv in aplicare, caci evenimentele politice cu perspectivele militare ce au decurs in urma tratativelor ce s-au succedat in vara anului urmator (iulie-august 1940) au dus la sfartecarea teritoriului national si la abdicarea lui Carol al II-lea – ca urmare a cedarilor de teritorii in favoarea URSS-ului, Ungariei si Bulgariei.

Inima Reginei. Bisericuta Stella Maris 2. Cripta Reginei

Inima Reginei Maria, adusa de gen Zwiedineck de la Balcic cu cateva ore inainte de cedarea Cadrilaterului a fost depusa in bisericuta de lemn de langa castelul Bran.

Dupa numai un an, in 1941, inima Reginei a fost stramutata la poalele Magurii Branului, intr-o cripta scobita in roca muntelui impadurit (foto). La adapostul unei nise inchise cu un grilaj de fier forjat ornat cu motive reprezentand crucea Reginei, s-a amplasat urna din marmura gravata, etansata ermetic, purtand pe capacul sculptat conturul unei coroane stilizate si al unei litere M, precum si anul trecerii in nefiinta (1938).
Vizitatorii care urcau aleea cu trepte din piatra lasau buchetele de flori colorate, cuprinsi de un sentiment de respect si piosenie fata de cea care fusese marea noastra Regina.

Domnita Ileana a planificat constructia unui nou lacas, o bisericuta din piatra de rau (foto), copie fidela a bisericutei Stella Maris de la Balcic. Fundatiile bisericutei de piatra au fost sfintite in anul 1947 de catre preotul Arsenie Boca.
Odata terminata, bisericuta ar fi trebuit sa primeasca pentru totdeauna inima Reginei. Nu s-a mai intamplat asa, din cauza evenimentelor care au culminat cu plecarea din tara a Domnitei Ileana in 1948.

Mai mult, in iulie 1968, in imprejurari prezentate in mod contradictoriu de cei prezenti, pretextand fortarea grilajului de catre persoane necunoscute, elena georgescu (inspector scolar) si titus hasdeu (directorul muzeului Bran) iau decizia de a “salva” urna de marmura in care se afla inima Reginei Maria si procedeaza la deschiderea/profanarea urnei, iar apoi la examinarea si inventarierea obiectelor gasite.
Inima Reginei fusese depusa intr-o caseta octogonala din argint si infasurata in drapelele Romaniei si Angliei si introdusa intr-o caseta mai mare din argint aurit, cu monturi din platina si pietre pretioase[…]. Capacul are in centru coroana regala, asezata pe steagul Romaniei, iar fatetele sunt decorate cu monograma Reginei (“M”) si cu stemele judetelor tarii.
Dupa un stagiu la Muzeul Bran, casetele au fost transferate la Muzeul National de Istorie din Bucuresti, unde sunt si astazi.
Contextul post Praga 1968 in care regimul comunist al lui Nicolae Ceausescu era apreciat in vest ca facand nota aparte fata de blocul estic a facut ca incidentul diplomatic survenit ca urmare a luarilor de pozitie initiale fata de profanarea mormantului sa fie musamalizat la final.

Astazi, bisericuta Stella Maris (Bran), dupa tentative neizbutite de demolare in perioada ceausista, este terminata, dar neintegrata pe locul care i se cuvine de drept in istoria Branului si a Casei Regale, acela de a primi inima Reginei.
La cripta din Magura Branului lumea vine si acum si depune flori, asa cum a facut-o si pe parcursul anilor de dupa ’48.

Curtea si anexele Castelului

Castelul era deservit de doua intrari amplasate spre nordul si sudul soselei nationale Brasov - Campulung. Pe aceste intrari urca cate un drum abrupt si pietruit. Odata ajunse sus si stationate, carutele, automobilele sau camioanele trebuiau sa coboare pe drumul opus, neexistand spatiu suficient pentru o manevra de intoarcere. Portile erau in permanenta inchise si pazite de cate un soldat din garda castelului.

Intrarea dinspre nord (accesul principal) era situata langa cladirea masiva a vechiului Han Lukas (cofetarie si librarie in anii ‘70-’90, astazi inchis) unde soseaua venita dinspre Brasov face un cot de 90 grade.

Dupa poarta, pe dreapta, urma gradina castelului. Pe o lungime apreciabila se deschidea un tunel de trandafiri cataratori, crescuti pe suporturi metalice in forma de bolti. Drumul din lespezi de piatra si suprafetele de iarba proaspata cu flori impestritate in diverse culori erau marcate de prezenta autoritara a unor vase mari de lut ars.

O poteca serpuieste pana la un mic lac cu maluri taluzate, amenajat tot in timpul lucrarilor realizate de arhitectul Karel Liman.
Lacul era populat cu lebede. Intre acestea si cainii de la Castel exista o mare rivalitate. La “bataliile” la care am asistat eram fascinat de modul cum profitand de “alonja” gaturilor lungi si prin atacuri surpriza soldate cu muscaturi, lebedele ii tineau la respect pe cainii de pe mal, care initiasera in mod zgomotos atacurile si erau cotati drept favoriti la prima vedere.

[foto: Casa de Ceai si lacul cu lebede]

In apropiere este Casa de Ceai, cladire construita in forma de “L” pe o structura din lemn cu acoperis din sindrila napadita in exces de un covor de muschi. Exista un funicular cu un traseu pe o lungime de 200 m pana la Castel. O mica cabina (1x1x0,8 m) aducea de la castel alimente precum: cacao cu lapte, cafea cu frisca, ceai cu lamaie, oua rascoapte, miere, dulceata, cozonaci, fursecuri etc.
Intr-o zi din vara lui 1941, domnul Soare face receptia cabinei expediate de la bucataria castelului. Pe langa alimentele sosite de sus, descopera in cabina si un pasager clandestin: Dominic. Fiul Domnitei, in varsta de patru ani, se strecurase neobservat in cabina funicularului fiind primul si singurul pasager consemnat vreodata pe aceasta “cursa”. Chiar in fata fratelui sau, a surorilor sale si a noastra, a copiilor invitati, Dominic a primit o “corectie” de la mama sa, Domnita, speriata de ce ar fi putut sa se intample.

Prima articulatie a cladirii Casei de Ceai ingloba un coltar mobilat tineresc (banci fixe cu spatare continue la pereti si o masa dreptunghiulara. Imediat langa, o alta masa comuna, tot dreptunghiulara, cu scaune si spatare stilizate pentru adulti.
Dupa ce se servea ceaiul, de multe ori doar un pretext de eticheta, tineretul trecea in gradina din fata pavilionului unde urma o atractiva partida de crocket. Copiilor Domnitei si copiilor invitatiilor li se alaturau, de obicei, si cele doua persoane masculine ale gazdei: arhiducele Anton (persoana foarte putin protocolara) si unul din secretarii particulari ai Domnitei (Eberhath Grossman sau Arnold Bittermann).
Regulile erau in aparenta simple. Participau maximum 8 jucatori. Fiecare era reprezentat in joc de o bila de lemn proprie (de marimea unei mingi de tenis) si o crosa in forma de ciocan, ambele impreganate cu cate o culoare. Pe rand, fiecare concurent avea dreptul la cate o lovitura cu crosa prin care trebuia sa-si propulseze propria bila. Aceasta urma obligatoriu un circuit inchis in care avansai numai trecand prin portile in forma de U rasturnat, confectionate din metal. Se juca pe un teren plat de aproximativ 20 x 6 metri, acoperit cu gazon tuns scurt.
In paralel cu partidele de crocket, persoanele adulte se retrageau in a doua articulare a cladirii, un salon spatios dotat cu canapele si fotolii. Daca era vreme frumoasa, persoanele vizitatoare traversau salonul, iesind in directia gradinii unde se asezau pe sezlonguri si fotolii pliabile. Aici Domnita Ileana si cate o somitate din lumea literara, artistica, crestina sau filosofica aveau posibilitatea sa se exprime in fata auditoriului, la randul lui tot elitist, in cadrul unor dialoguri, comunicari sau reflexii interesante, pe durata a 2-3 ore.

Mergand mai departe de lac, spre intrarea in tunelul liftului construit in 1937 in fostul put al Castelului, exista o casa din grinzi de lemn, constructie stil vagon cu un cerdac inchis. Cladirea adapostea musafirii ocazionali, neprevazuti. Am stat si eu acolo o noapte, impreuna cu mama si sora mea, intr-un an cand Domnita isi intarziase neprevazut sosirea la castel.
In anii ’70 mica constructie cu aspect de cabana era locuita de fiul fostului castelan Soare, impreuna cu familia sa (sotie si doua fete). Printr-o intamplare fericita erau inca tolerati in acel spatiu. In anii ’80 li s-a pus in vedere sa elibereze casa si s-au mutat intr-o casa de langa parcul din centrul Branului.

In parcul Castelului, in portiunea dinspre drumul national, s-a construit in 1945 asa numita Casa de Iarna, cladita din piatra si lemn, avand un stil de vila cocheta. Avea parter, doua etaje si mansarda cu invelitoare cu pante rapide, fiind proiectata de decanul Facultatii de Arhitectura din Bucuresti – Titus Evolceanu (presedintele Turing Clubului, club cu cabana centrala la Pestera Ialomicioara).
Incepand cu anul 1946, familia principesei Ileana si a arhiducelui Anton s-a retras pe timpul iernii din castel, folosind Casa de Iarna.
Din 1949 cladirea isi schimba denumirea in Casa de Creatie, fiind frecventata de oamenii de arta ai noului regim.

In afara parcului Castelului, in apropierea intrarii dinspre sud a castelului, se gaseau cladirile aferente vamii, avand parter si etaj si datand din timpul stapanirii austro-ungare. Constructiile au fost transformate si adaptate imediat dupa 1920 pentru folosinta corpului administrativ. In timpul celui de al doilea razboiului mondial, in timpul campaniei din est, cladirile respective au fost folosite numai pe durata miezului iernii de catre familia Domnitei, aceasta retragandu-se cu cei sase copii (mai putin arhiducele).

Langa corpul administrativ, se aflau amplasate garajele, in numar de doua, cu o capacitate de 8 automobile. Arhiducele Anton era un pasionat specialist al motoarelor, fiind si un mecanic desavarsit. O mare parte din timp si-l petrecea la garaj. Pe aici au trecut urmatoarele masini (din ce imi mai amintesc eu):
-Chrysler Imperial de 16 cilindri cu 9 locuri (2 strapontine), fosta proprietate favorita a Reginei Maria, cumparata intr-un final de ex-ministrul Radu Portocala
-Lincoln Zefir visiniu si cu cauciucuri albe
-Hupmobile
-Hudson, Plymouth, Buick
-Ford decapotabil (8 cilindri in V) si

-Packard-ul generalului Zwiedineck

[foto: Domnita Ileana sosita cu
Hupmobile-ul la via Radalicella]

In iulie 1940, in ajunul Dictatului de la Viena am fost printre pasagerii Chrysler-ului Imperial. Plecam intr-o excursie la Pestera Dambovicioara. Castelanul Soare conducea masina. Langa el statea fiul cel mare al Domnitei, Stefan. Pe strapontinele din spate stateam impreuna cu Dominic, pe o parte, iar Alexandra si Sanda, sora mea, pe cealalta parte. In spate stateau Frau Koller, Fraulein Gretl si Minola. Mai mult decat vizita in pestera m-a impresionat o constructie pe sosea, in dreptul localitatii Fundata. Era vorba de o “sicana” construita prin prelungirea peretilor stancosi care flancau soseaua cu doua parapete groase din piatra zidita, avand trei metri inaltime. Cele doua ziduri ajungeau pana pe axul soselei si erau decalate intre ele la aproximativ 4 metri distanta. Putea sa treaca o singura masina care facea o manevra cu viteza foarte mica pentru a ocoli cele doua parapeturi zidite. Domnul Soare ne-a explicat ca este vorba de un obstacol rutier menit sa intarzie inaintarea armatei ungare in caz ca ar fi atacat Tara Romaneasca. Caracterul militar al sicanei era dat si de prezenta a doua santinele.

Am amintit mai devreme de hidrocentrala [foto] de pe raul Turcu care deservea Castelul. Apa captata din raul Turcu era dirijata printr-un apeduct placat cu dale catre uzina electrica. In verile calduroase, ma racoream impreuna cu Nicu Soare (baiatul castelanului) in prima parte a apeductului, avand grija sa nu fim prinsi de curent si tarati catre portiunea acoperita cu dale. Un alt loc de scaldat era chiar langa mica hidrocentrala, unde ne aruncam in valtoarea apei de dupa stavilar.

Click aici pentru afisarea
ultimelor capitole (18-27) !

Bisericuta de lemn, parintele Arsenie Boca

Vis-à-vis de corpul administrativ si de garajele castelului, peste cursul raului Turcu care curge prin defileul fostei Vame Vechi, paralel cu soseaua nationala se intinde un platou.

[foto: Domnita Ileana, Anton de Habsburg, generalul
Zwiedineck si Eberhath Grossman – secretarul Domnitei]

Acesta e marginit de poalele Magurii Branului, acolo unde incepe coasta muntelui si zona impadurita. Un podet stramt, construit pe grinzi metalice, permite accesul vizitatorilor spre platou.

In spatiul dintre podetul de peste Turcu si poalele Magurii Branului, a fost stramutata si reconstruita bisericuta din lemn [foto], datata 1731 si donata in septembrie 1928 de catre locuitorii satului Luciu din Valea Muresului “bunei noatre Regine-vaduve, pentru ca sa o aseze langa castelul din Bran”.
“Gazeta Transilvaniei”, nr.93 din 8 septembrie 1928

[foto: impreuna cu mama, pe platoul
de langa biserica de lemn, 1932]

Pe timpul unei luni din vara anului 1947, parintele Arsenie Boca de la Manastirea Sambata Mare a fost invitatul de onoare al Domnitei Ileana, locuind in castelul Bran si participand la programul zilnic de mese si activitati crestin culturale ale arhiducesei.
Vestit in spatiul transilvanean prin claritatea moralei crestine, predicile duhovnicesti, dar si prin harurile sale miraculoase demonstrate prin insanatosiri sau anticipari de evenimente, parintele Boca a predicat aproape zilnic in bisericuta de lemn de vis-à-vis de castel, plina la refuz de taranii si locuitorii din regiune.
Totodata, parintele Arsenie Boca a fost solicitat de catre Domnita Ileana sa binecuvanteze si sa sfinteasca fundatia bisericutei Stella Maris II. Parintele a subliniat ca este o mare performanta ca in anul 1947 sa se mai ridice un nou lacas al Domnului, avand in vedere contextul tulbure pe care il traieste tara.

In unele dupa-amieze, parintele Arsenie Boca alaturi de Domnita Ileana venea in fata unui auditoriu select in parcul de la Casa de Ceai, unde vizitatorii veniti direct de la Bucuresti erau avizi sa-l cunoasca. Se abordau discutii axate pe morala crestina, aspecte metafizice si incursiuni in problematica filosofica idealista.
Pe langa parinte luau cuvantul Domnita si persoanele venite: Alice Voinescu, parintele Gala Galaction, Ion Pillat, Natalie Slivici (presedinta A.C.F.), Alice Grunau Popescu, Maricica Muzicescu (A.C.F.), Letitia Lucasievici (fiica generalului alb-gardist Lucasievici). Audienta de la Bucuresti era formata din doamna Alexandrini (sotia ministrului PNL de finante), doamna Bejan (sotie ministru PNL), doamna Cancicov (membra superioara A.C.F.), doamna Orghidan (membra superioara A.C.F.), doamna Romalo, doamna Burileanu (sotia dr. Burileanu), domnisoara Tanti Georgescu (directoarea Carmen Sylva) etc.

Dupa 1948, in perioada valului de arestari politice, sotii majoritatii doamnelor de mai sus zaceau in penitenciare. Parintele Arsenie Boca (foto) a fost si el ani indelungati “clientul” Securitatii. Nu a avut niciodata a ascunde ce facea in numele credintei si pentru romani. "La Bran tineam predici cu caracter religios in fata domnitei Ileana si a unor doamne care compuneau anturajul domnitei, insa numele lor nu le cunosc. La predicile tinute de mine mai veneau surorile din spital, medici si farmacişti [...] Alte preocupari pe care le aveam la castelul Bran, in afară de predici, talmaceam anumite parti din Scriptura si raspundeam la diferite intrebări care mi se puneau in legătură cu credinta. Am facut o slujba impreuna cu preotul din Bran, Lascu, la asezarea pietrei fundamentale a capelei din curtea spitalului de la Bran”

(declaratii din ancheta penala impotriva parintelui Arsenie Boca, 5 octombrie 1955, Revista Rost, http://www.rostonline.org/rost/oct2004/boca-model.shtml)

Ca un lant de coincidente, mai curand sfinte semne:
-In 1942 Domnita Ileana ii daruieste mamei mele un tablou (foto) infatisand bisericuta de lemn si Castelul Bran, acuarela pictata si semnata de Domnita in 1934.
-Intre 1948 si 1952, unchiul meu Radu Grunau a fost stramutat de la Via Radalicella/Valea Mileilor
/Urlati. Ni s-a atribuit in compensatie proprietatea familiei profesorului universitar Oliver Slavescu in Jercalai, langa Urlati.
-In anul 1952, Radu Grunau, nemaifacand fata impozitelor stabilite de noul regim si din dorinta de a nu abandona casa si via statului, a ales sa le doneze catre biserica.
-Bisericuta din lemn a fost demontata din Bran (1954) de catre viitorul patriarh Teoctist si restramutata a doua oara la Jercalai, pe terenul fostei proprietati Slavescu, donata de unchiul meu bisericii.
-In anul 2008, cunoscandu-l in prealabil pe parintele paroh (preotul Cleopa), revin dupa cateva luni, aducandu-i in dar o copie a tabloului pictat de Domnita si daruit mamei. Intamplare sau mai degraba nu, in acele momente parintele Cleopa savarsea slujba de 1 an de la trecerea la cei vesnici a patriarhului Teoctist, salvatorul bisericutei.

La Castel

Generalului Zwiedineck a fost insarcinat de Regina Maria ca om de incredere pentru administrarea Castelului Bran. Generalul se ocupa de tot domeniul regal (Cotroceni, Peles, Balcic si Bran) si a indeplinit aceasta misiune si dupa moartea Reginei (1938) pana in 1941 (un an dupa pierderea Balcicului).
Dupa 1941 se va face o redistribuire de atributii. Generalul Zwiedineck, devenit mandatarul personal al Printesei Ileana, va fi inlocuit de Carol Gutman, fost administrator general al Palatului Balcic.
Dupa 4 ani, pe 15 decembrie 1945, maiorul din Jandarmerie Ion Cioarba este numit director al Administratiei Casei Altetiei Sale Imperiale (calitate in care reprezinta si apara interesele Domnitei Ileana in fata oricarei institutii publice si particulare).

Bunul meu prieten Mircea Mavriki isi aduce aminte de un episod petrecut la castel.
“Era in august 1941. Aveam aproape 13 ani. Fusesem invitat la Bran de Domnita Ileana impreuna cu mama. Familia imperiala petrecea prima vara in România de cand fusese Ileana exilată de Carol. Generalul Zwiedineck nu mai avea functie la palat, dar isi luase cateva zile de concediu ca sa poată accepta invitatia Domnitei in calitate de prieten al familiei. Mama a stat numai un weekend, eu am mai ramas inca o saptamana. In fiecare dimineata toata lumea se aduna in curtea interioara, in ordinea varstei si importantei, asteptand coborarea gazdei, care venea negresit la ora 8:30 sau 9, nu mai tin minte exact. Ultimul inaintea ei era Zwiedineck, care dadea mana cu toti ceilalti insirati pe un rand la usa sufrageriei.
In prima zi il aveam la stanga mea pe Radu Dimancescu, coleg de clasa cu mine în ultimii cinci ani, si el un fin al Domnitei. Zwiedineck venea tot din stanga, dar ajungand in fata lui Radu, acesta i-a intins el mana. Zwiedineck s-a uitat la Radu cu o privire severa si i-a spus: “Pe tine nu te-a invatat nimeni ca atunci cand ai de a face cu o doamna, o persoana mai in varsta sau un superior trebuie sa astepti sa ti se ofere mana inainte de-a o intinde pe a ta?” Pentru mine asta a fost o lectie pe viata! Si o amintire cu recunostinta pentru Zwiedineck. Nici pe mine nu ma invatase nimeni cum să dau mana. Probabil fiindca din timiditate nu intindeam mana, iar apropiatii mentori credeau că cunosc regula”, incheie Mircea Mavriki marturisirea. Episodul mi-l aduc aminte perfect. Si pe mine m-a marcat. Voisem probabil sa par mai degajat ca deobicei, in sinea mea nefiind un mare indraznet, la fel ca si Mircea.

Educatia si instruirea celor 6 copii era facuta de Frau Koller, o doamna in etate, de Frualein Gretl, doica si in sfarsit, de doamna Diaconescu, fosta guvernanta la Cotroceni, acum locuind la Brasov.

Un fel de factotum se intrunea in calitatile administrative ale domnului Ion Soare. Acesta era castelanul oficial care rezolva orice, oricand. Tot el era un desavarsit conducator auto, plimba copii in excursii de agrement, schimband de la caz la caz limuzinele.
Servea masa in ordine ierarhica, cu tabietul obisnuit, pe stanga sau pe dreapta. Purta o tinuta de lacheu, dupa toate regulile protocolare. Batea cu un buzdugan invelit in piele talerul de bronz al gongului, in curtea castelului, pentru a vesti reunirea tuturor la cele trei mese care se serveau zilnic. Facea personal legatura intre bucatarie (in care doamna Soare conducea mai multe taranci din Bran, angajate ca bucatarese) si sala de mese a lui Mircea cel Batran, situata la parter langa intrare sau in logia terasa de la etajul 1.
Mai era un lacheu care servea bauturile si felurile de mancare, dirijat de castelan.

Din anii ’30 si pana in decembrie 1947, dupa luarea cinei se obisnuia sa se dipute cu multa pasiune un joc de societate. Numai in prezenta Domnitei si a sotului sau Anton de Habsburg (atunci cand era in tara) si avand alaturi persoane din anturaj (generalul Zwiedineck, secretarul Grossman si mai tarziu Bittermann), prieteni si invitati (printre care Letitia Lucasievici, Vera Asker si Alice Grunau). Jocul se numea Capitaly si era cunoscut din Bucuresti ca o varianta a jocului binecunoscutului Monopoly. Fiecare din cei de mai sus, in functie de temperament risca mai mult sau mai putin la acest partide, iar pentru mine, ca martor ocazional si niciodata tolerat la un joc considerat de “oameni mari”, era fascinant sa aud rostite numele unor proprietati celebre la vremea lor si sumele “tranzactionate”.

In serile cand dormeam la castel, stateam intr-o camera de sub turnul cel mai inalt, iar sora mea statea intr-o camera langa cea a mamei din turnul rotund, din stanga (pe fatada sudica a castelului, sensul dinspre Rucar).
Fiecare din noi aveam fobiile noastre. Sanda fusese initial inspaimantata (avand si cosmaruri) de liliecii care aveau “cuiburi” sub streasina turnului, desi fusese asigurata ca nu sunt asa de rai si nu ii vor intra in par. Eu, desi mai mare, eram nelinistit daca afara era o furtuna puternica. Constient de inaltimea la care ma aflam, si destul de neincrezator in paratrasnet, urmaream fulgerele, si daca erau urmate imediat de tunete imi dadeau de inteles ca sunt foarte aproape… Adaugand si zgomotul produs de cele trei moristi cu armonica de pe turnuri hotarirea de a ma refugia in camera Sandei pentru a o “proteja” era ca si luata. Ma simteam mai in siguranta langa ea si cu mama alaturi si in scurt timp ma gandeam ca de fapt eu sunt cel care are grija de ele in caz ca s-ar intampla ceva rau…

In fiecare sambata seara, cand arhiducesa Ileana se intampla sa fie la castel, cu atat mai mult cu cat era prezent si arhiducele Anton de Habsburg, tineretul branean (celibatar sau casatorit) avea portile deschise. Pe intrarea dinspre hanul Lukas (singura intrare folosita in prezent pentru accesul la muzeu) tinerii intrau in voie in parcul situat langa Casa de Ceai. Aici aveau loc baluri dansante, cand toti cei prezenti se bucurau de ritmurile valsurilor si ale melodiilor celebre ale vremii. Cel mai satisfacut era Anton de Habsburg. Acesta se intretinea cu fiecare branean, vadind o disponibilitate lejera. Aproape de fiecare data cucerea titlul de cel mai bun dansator de vals, lucru deloc de mirare, fiind un nobil austriac. Dansa ca un fulg avea o energie debordanta, desi de multe ori era venit direct de pe front in scurte permisii de razboi, dupa un drum obositor.

Arhiducele era jovial si glumet si cu noi copiii, care ne jucam in curtea castelului langa Casa de Ceai. Impreuna cu Grossman ne culegea unul cate unul (Stefan, Dominic, Alexandra si Minola, Radu si Sanda Dimancescu, fratii Nicky si Alex Romalo) si ne depunea in vasele uriase de lut ars plantate langa alei. Dupa ce ne “tasam” intre noi, luand “forma vasului”, ne scoteau din nou la “aer”.

[foto: arhiducele Anton de Habsburg, Alexandra - arhiducesa de Austria, Alice, Sanda si Radu Dimancescu, Bran/1939]

In iulie 1944, arhiducele Anton de Habsburg, ofiter al aviatiei de vanatoare germane (campaniile din Polonia, Franta si Norvegia), este exclus din armata in urma unei disponibilizari oficiale, avand libertatea de a se reintoarce in mijlocul familiei, in Romania. Hotararea de excludere fusese luata in urma atentatului esuat de la Rastemburg (20 iunie 1944), Hitler nemaiavand incredere in corpul ofiteresc provenit din zona nobilimii, a “von”-ilor.

Imediat dupa 23 August ‘44, dupa ocuparea Romaniei, Stalin cere Regelui Mihai arestarea arhiducelui si tratarea acestuia ca prizonier de razboi, cu toate consecintele. Dupa negocieri cu Casa Regala, se obtine pentru arhiduce un regim de domiciliu obligatoriu la Bran.

Prin efectele Conferintei de Pace de la Paris (decembrie 1946 - ianuarie 1947) privind soarta prizonierilor de razboi germani, arhiducele devine cetatean austriac si i se ridica regimul de domiciliu fortat. Regim ce fusese incalcat de arhiduce pentru 48 de ore in anul 1944, cand cu un avion Fieseler Storch proprietate personala, camuflat si inchis intr-un sopron de la marginea Tohanului Nou a reusit sa se aventureze, pilotandu-l personal, peste linia frontului in miscare, pana la fostul domiciliu de la Castelul Sonnberg, zona (Viena si imprejurimi) inca neocupata de armata sovietica.

Spitalul Inima Reginei

In martie 1944, Domnita Ileana si Arhiducele Anton de Habsburg isi inceteaza sederea la resedinta de la Sonnberg.

Tot atunci se angajeaza voluntara in sediul Crucii Rosii la cantina din Gara Brasov, impartind ceaiuri calde ranitilor sau soldatilor romani in trecere. Gara Brasov devenise o placa turnanta intre frontul de est si spitalele din tara. Pe data de 10 mai 1944, Domnita Ileana ia parte la inaugurarea spitalului Crucii Rosii din Brasov, bombardat insa de aviatia americana peste cateva zile (de Pasti). La urmatorul bombardament este atinsa aripa in care erau adapostiti ranitii si marii mutilati din armata romana cazuta in est.

Constientizand vulnerabilitatea Brasovului pentru gazduirea unui spital militar, la initiativa Domnitei Ileana se decide evacuarea unui lot netransportabil de mutilati si grav raniti intr-un spital improvizat in cladirea scolii din Poarta Bran, solutie rapida si temporara (pe durata vacantei).

Personalul medical inferior este rezolvat prin voluntariat din partea doamnelor din societatea elitista. Medicii erau dintre cei stagiari la Spitalul Crucii Rosii din Brasov, dar cu inclinatii pentru un apostolat. Coordonarea si competenta profesionala era asigurata de un eminent chirurg si organizator in persoana medicului Puscariu, nepot al lui Sextil Puscariu din Bran.

In paralel, se realizeaza constructia unui spital in centrul Branului, pe acelasi platou de vis-à-vis de castel.

[foto: Spitalul Inima Reginei, Narcis Dorin Ioan, Castelul Bran - Resedinta a reginei Maria si a printesei Ileana, Bucuresti, Editura Tritonic, 2003]

[foto: insigna Spitalului Inima Reginei Maria, colectionar - Cristi Șavlovschi, grup Medalii , Decoratii , Insigne]

S-a beneficiat de sprijinul armatei (materiale, mana de lucru/prizonieri rusi si dotari/bloc operator) si al Fabricii de Fier din Tohani (ROGIFER).

Pana la 23 August 44 spitalul a beneficiat de medicamente si aparatura medicala germana (Bayern, Zeiss). Dupa aceasta data si pana in ianuarie 1948, bucurandu-se de simpatia si pretuirea aliatilor apuseni (Marea Britanie si Statele Unite) cat si de sustinerea Crucii Rosii Internationale, actiunea de sponsorizare a Domnitei Ileana a continuat cu ajutor de tehnica medicala. Marii mutilati si raniti, victime ale razboiului din est si vest au avut o sansa deosebita prin initiativa si implicarea Principesei Ileana.

In anul 1945, activitatea spitalului este evaluata de catre Emil Bodnaras, aflat incognito la spital. La sfarsitul zilei Bodnaras o felicita pe Domnita Ileana pentru ceea ce a realizat la Spitalul Inima Reginei Maria si pentru echipa conduse de dr. chirurg sef Puscariu: dr. Marinescu (stagiar descoperit de Principesa la Brasov, cu care m-am vazut si peste ani si cu care am asistat la revenirea in tara a Domnitei Ileana), dr. Lazarescu (un talentat jucator de volei), dr. Badila (masiv si atletic, fost medic in armata germana, imprumutand un nume romanesc in acte, salvat in urma dezastrului care a urmat pentru Germania prin ruperea frontului in Moldova la 23 August ‘44; avea un moral excelent si se incadrase intre colegii romani invatand perfect romana cu un usor accent sasesc), dr. stagiar Popovici. Domnita Ileana lucra efectiv ca sora medicala.

Impresionat de cele vazute la spital, Bodnaras o previne insa pe Domnita Ileana de iminenta schimbarilor si de timpul scurt ramas in care va mai putea face personal “fapte bune”.

Colonia A.C.F. Viata la Colonie. Excursiile

Programul se desfasura dupa un orar bine precizat, cu mese la ore fixe, cu activitati menite sa fortifice trupul, dar si spiritul.

Se jucau meciuri de volei pe terenurile de langa Colonie, cu jucatoarele de la Start Club in prim plan (vezi program Colonie A.C.F. Balcic).

La sezatori, sub cerul instelat, cand cetina trosnea in focul ce risipea scantei aproape de vazduhul tainic, mama - Alice Grunau Dimancescu - dadea tonul unor coruri improvizate.
La final se anunta programul de a doua zi. Se hotara si componenta echipelor (6-8 fete pe grup) pentru crosul programat pe un teren accidentat. Parcursul era trasat pe o ruta care trebuia “rezolvata” prin teme conventionale si probleme care cereau rezolvari ad-hoc. Comisarele de traseu erau membre mai vechi A.C.F. Plecau din zori de zi si in punctele de control ramaneau vizibile sau ascunse, dupa cum o cerea situatia, pentru a verifica participantele la parcurgerea traseului.

[foto: Radu Dimancescu impreuna cu colonistele functionare de la A.C.F, 1936; randul de sus: Alice Grunau Dimancescu in mijloc, de la stanga: Marioara Puiu “Toncu” si Mimi Capraru; a doua de la drepta: Cati Aman; jos in dreapta: Hanzi Colias]

In deplasarile care se faceau, se dezvoltau si se imbogateau cunostiintele istorice prin referinte directe la cetati, fortificatii, batalii etc.
Se mergea in excursii scurte in jurul Branului: Sohodol (Odai), Poarta (gater si pastravarie), Simon, Moeciu de Jos (bisericuta), Moeciul de Sus, Predelut (bisericuta si cimitir), Fundata (explicatii cu privire la granita), Sirnea (imagini la orizont ale muntilor), Pestera. Sau pe Magura Branului, unde dupa ce depaseam sulinarul, la sfarsitul potecii cu serpentine prin padure, urma liziera si poiana cu flori multicolore de pe culme. Aici era cea mai la indemana inaltime pentru o panorama completa a castelului plasat pe culoarul Bran, a Tarii Barsei cu Magura Codlei si a muntilor din zarile opuse: Bucegi si Piatra Craiului. Iar la poalele noastre se zareau bisericutele albe, casele cu acoperisuri rosii si odaile risipite pe dealuri. Mai era si misterul transeelor si fortificatiilor austro-ungare din primul razboi mondial. Prin 1943-1944, pe potecile Magurii Branului, Stefan, baiatul Domnitei, impreuna cu prietenul sau Assan din Bucuresti, posesorii a doua motorete Daimler Puch de 125 cmc, faceau motocros pe Magura pana la cota finala.

Se faceau excursii de mare anvergura:
-la Tohanul Nou (fabrica de armament (fostul Malaxa), la Tohanul Vechi
-la Cristian (asezare tipic saseasca pe directia Brasov, cu obloanele trase la strada in permanenta si gospodaria mascata de porti inalte)
-la Codlea (Magura Codlea unde era un strand si la vestitele sere de flori)
-la Rasnov (cetatea taraneasca)
-la Pestera Dambovicioara pe un drum lateral dreapta din soseaua nationala, unde era asezat un mic catun
-la Piatra Craiului (urcusuri la Curmatura), prin Plaiul Foii si revenirea in Zarnesti
-la varful Omu/Bucegi (cabana cu variante prin Malaiesti, Clincea, Ciubotea sau Strunga spre Simon); plecarea se facea pe intuneric, cu felinare, in jurul orelor 3 dimineata, asa incat rasaritul soarelui sa ne prinda in vecinatatea unei stane, la iesirea din zona impadurita si printre stanci; spre finalul ascensiunii, epuizati, eram atrasi miraculos de fata Morgana, imaginea ireala a unei cabane cu tot confortul elementar al priciurilor din lemn, cu paturi colorate si a unei ciorbe preparata cu apa din zapada, pentru ca in final cabana reala sa se apropia de noi

Prezenta Coloniei A.C.F. la Bran se intensifica, mai ales dupa cedarea Cadrilaterului (1940) si implicit pierderea Coloniei de la Balcic.

In vechiul sediu din cladirea donata de Regina Maria se organizau serii pentru muncitoare si ucenice, coordonarea fiind facuta de presedinta A.C.F.-ului Natalie Slivici si de d-ra Vasi Paraschivescu.

Un al doilea sediu functiona in localul scolii din centrale din Bran, cu fonduri de la Crucea Rosie, gazduind serii de studente si eleve.

Intr-o vila spatioasa (foto) din Poarta Bran (proprietar Chitu Porteanul) s-a amenajat o a treia colonie de vara, activitatiile curente fiind coordonate de Alice Grunau Popescu.

Un fragment dintr-un articolul publicat in vara lui 1933 in Revista Viator a A.C.F.-ului, sub coordonarea mamei mele:

“ 25-IX-1932
Brasov – Bran – Sinaia

[…] In fuga masinii parcurgem Cristian, Tohanul Nou, Tohanul Vechi, Rasnov, iar la 5 suntem in Bran. Branul s-a modernizat. Are lumina electrica si multe vile moderne. Numai batranul Castel a ramas acelas, impunator strajueste peste intinse meleaguri. Trecem prin fata lui. Parcul cu multele flori si in special a daliilor este o minunatie, nu te saturi privind. Dar ceea ce impresioneaza mai mult este mica bisericuta din lemn, adusa din Maramures de catre Majestatea Sa Regina Maria si asezata in fata Castelului.
Suntem gazduite in colonia noastra. Nici o schimbare, aceeasi casa luminoasa datatoare de sanatate, unde isi petrec luna de concediu functionarele, lucratoarele etc. spre a se intoarce cu puteri noui acolo unde sunt chemate de datorie.
Imediat suntem anuntate ca Altetea sa Imperiala Arhiducesa Ileana ne asteapta. Cutiile de carton intra in functiune. Se scot uniformele, ne controlam reciproc daca avem cravatele regulamentar legate si cu inimile batand de emotie ne indreptam spre Castel. Urcam treptele si suntem introduse in odaia Domnitii, mobilata cu mult gust si maiestrie. Aici scumpa noastra Protectoare, imbracata intr’un splendid costum originar de Mehedinti ne ureaza “bun venit”. Ultimele raze solare strabat perdelutele galbene si se profileaza pe fata-I putin palida, dandu-I infatisarea Domnitelor de pe timpuri.
Nu o vazusem de mult. Imi inchipuiam sa O gasim schimbata, dar a ramas cum o stiam. Aceiasi privire patrunzatoare, acelas dialect, aceiasi bucurie si ce ne-a impresionat ca pe langa obligatiunile de sotie si mama, pastreaza acelas interes elevelor, lucratoarelor si functionarelor A.C.F.-iste si mai ales pentru cele care s-au bucurat de coloniile: Bornemiza, Bran, Balcic. Ne-a intrebat de planurile noastre de a doua zi. I-am raspuns ca mergem in excursie pe munti pana la Sinaia, iar de acolo cu trenul la Bucuresti.
Placuta atmosfera ne-a alungat emotia dela inceput, dar vai … timpul nu vrea sa stie de noi, isi deapana prea repede firul, suntem nevoite sa parasim pe draga noastra Domnita, deoarece fiind ora 6 seara sosea din Brasov Maiestatea Sa Regina Maria si Arhiducele Anton. […]

Elvira Statescu”